EXISTĂ BRAND PERSONAL ÎN ASISTENȚĂ SOCIALĂ?

Sigur ați auzit de ”personal branding” sau ”personal brand” în social media în ultimii ani legat mai ales de influenceri.

Poți avea un brand personal în asistență socială? Și dacă da, ce este și cum se construiește? De ce este important brandul tău ca asistent social? Câteva întrebări pentru care voi găsi răspunsuri ce sper să îți trezească noi interese legate de cariera ta.

Brandul personal nu este rezervat doar anumitor categorii de profesioniști. Și asistentul social poate să își construiască brandul personal. Și nu doar cel care practică indepednet profesia, ci și cei care sunt angajați.

Brandul personal este obiectivul pe care vrei să îl atingi, pe când branding personal se referă la procesul și strategiile pe care le aplici pentru a avea un brand personal. Brandul personal reprezintă ceea ce afișezi și văd cei din jurul tău în termeni de experiență, arii de expertiză, competențe, acțiuni și reușite profesionale.

Mult mai exact putem spune că brandul personal este imaginea ta de profesionist pe care o afișezi în public, fie că vorbim de social media sau de locul de muncă, de cercul de profesioniști din care faci parte.

La fel cum firme precum Coca-Cola au un brand pe care îl afișează și îl vând, similar și profesioniștii își pot crea propria imagine pe care o afișează pe piața muncii. Vezi sigla unei mărci sau auzi numele unui coleg de breaslă, știi imediat ce poate să facă acea marcă.

CE ESTE BRANDUL PERSONAL? Brandul personal în asistență socială se referă la:

  • competențele tale specifice (de exemplu evaluarea adulților cu dizabilități, lucrul cu copiii cu autism, diferite tehnici și metode de lucru specifice pe care tu le-ai dobândit și știi să le aplici)
  • competențele tale transversale (acele competențe pe care le poți folosi indiferent dacă lucrezi în asistență socială sau în alt domeniu, dar care pot fi de mare folos și te pot diferrenția de ceilalți concurenți; de exemplu folosirea unor programe de editare foto/ video, gestionare baze de date în diferite programe)
  • experiența ta (din voluntariat, din locuri de muncă anterioare, dinn alte domenii de activitate)
  • reușite profesionale (de exemplu la angajatorul x sau în poziția y am reușit să integrez pe piața muncii z beneficiari cu dizabilități)
  • ariile în care îți place să înveți și să lucrezi (protecția copilului cu dizabilități, persoane vârstnice, proiecte cu finanțare europeană în domeniul social…)

Ce NU este brandul personal?  Nu sunt pozele din vacanțe exotice, scumpe, nu sunt pozele tale (deși acestea te pot ajuta în promovare și recunoaștere, nu le recomand dacă nu te simți încrezător să îți pui poza pe net și nu sunt făcute cât mai profesionist posibil). În niciun caz nu sunt selfiurile făcute în diferite momente din viața privată. Nu aceste lucruri te definesc ca profesionist și ar trebui păstrate doar pentru prieteni apropiați.

UNDE ÎȚI POȚI CONSTRUI ȘI ”VINDE” BRANDUL TĂU? Pe rețele sociale: LinkedIn, Facebook, Instagram. Dacă îți place să comunici mai multe, poți avea propria ta pagină web. De ce pe net? Acum îți spun în calitate de fost angajat la o firmă de HR: pentru că orice angajator, recruiter sau potențial angajator te caută pe Google și pe rețelele de socializare înainte de a te chema la interviu! Și ceea ce afișezi, asta vinzi! Își poate forma o percepție greșită după de vizitează aceste profiluri sau vede comentariile din diferite grupuri? Desigur, pentru că este o percepție bazată doar pe o parte din informațiile despre tine, dar și-o formează pe baza a ceea ce tu ai afișat și ai vrut să știe lumea și este suficient pentru a lua o decizie in favoarea sau defavoarea ta.

Imaginează-ți: rețelele sociale sunt ca o piața din centrul orașului în care te sui pe un piedestal și începi să spui diverse despre tine, iar lumea se adună în jurul tău să se uite și să asculte. Ce vrei să vadă și să audă lumea când se uită la tine? De câte ori ești pe o rețea socială și vrei să pui poze sau comentarii fă întâi acest exercițiu de imaginație și vezi dacă te simți confortabil cu ceea ce afișezi public.

CU CE TE AJUTĂ ACEST BRAND PERSONAL? Te ajută atunci când vrei să își cauți un loc nou de muncă sau când vrei să te contacteze potențiali angajatori ce au locuri disponibile și caută anumite tipuri de expertiză. Te ajută în cariera ta, în evoluția ta personală.

Din păcate (sau din fericire) aceasta este lumea în care trăim și trebuie să ne adaptăm. Nu mai suntem generația care se angaja după ce termina facultatea pe un anumit post și rămânea acolo până la pensionare. Avem nevoie de provocări, de schimbări, de evoluție.

Când mă gândesc la brandul meu personal, îmi pun aceste întrebări:

  • Pentru ce competenețe vreau să mă recunoască colegii din domeniu?
  • Ce fac și știu diferit?
  • Pentru ce vreau să mă țină minte lumea când nu voi mai lucra în domeniu?

Te încurajez să te gândești la cine ești tu ca asistent social, ce vinzi și ce vrei să știe ceilalți despre tine.

Începi chiar de azi să îți construiești imaginea de profesionist!

Și dacă ai nevoie de ajutor în definirea și construirea brandului, mă găsești aici.