Cum poate stresul să se transforme în boală?

Cartea Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns a lui Gabor Maté este revelatoare pentru mine. Datorită formării profesionale prin care am trecut în ultimii 20 de ani am înțeles, oarecum intuitiv, punând diferite informații cap la cap, că relația dintre emoții și unele boli fizice este puternică. Multe boli sunt de fapt somatizări, emoții neexprimate, reprimate. Dar nu am avut o certitudine până când am citit această carte și cazurile prezentate de autor.

Am decis să încep să scriu o serie de articole unde să regăsiți ideile principale ale cărții. În tumultul vieții nu mai avem răbdarea și timpul necesare să citim sute de pagini, de aceea m-am gândit că un rezumat este util pentru cei care totuși nu vor să rateze informațiile din carte. Sper să gasiți utile articolele.

  • Scopul autorului este să scrie despre efectele stresului asupra sănătății, în special al stresului ascuns pe care îl resimțim cu toții încă de la început, când suntem programați astfel.
  • Elementul comun al bolilor autoimune (sclerodermie, artrita reumatoidă, colita ulcerativă, lupus eritematos sistemic) este atacul propriului sistem imunitar împotriva corpului, care provoacă leziuni la nivelul articulațiilor, țesutului conjunctiv sau aproape fiecărui organ.
  • Medicii au explicații exclusiv de natură biologică. Niciun specialist din echipă nu se gândește la starea psihică înainte de apariția bolii  sau la modul în care aceasta i-a influențat cursul și finalitatea. Ei doar tratează simptomele fizice: medicamente pentru inflamație și durere, operație de eliminare a țesutului cangrenat, fizioterapie, etc.
  • Când suntem împiedicați să învățăm cum să spunem nu, corpurile noastre ajung să spună acest lucru singure.
  • Ideea că mecanismele de adaptare la emoții ale oamenilor pot fi un factor declanșator al sclerodermiei sau al altor boli cronice este o grozăvie pentru unii medici.
  • Încercăm să înțelegem corpul izolat de minte. Dorim să descriem ființele umane – sănătoase sau nu – ca și cum ar exista izolat de mediul în care se dezvoltă, trăiesc, muncesc, se joacă, iubesc și mor.
  • Psihoneuroimunologia =știința interacțiunilor dintre minte și corp
  • ”Psihoneuroimunologia a ajuns în punctul în care prezintă dovezi convingătoare, propuse de oameni de știință din multe domenii, că există o legătură strânsă între creier și sistemul imunitar. Structura emoțională a unei persoane și reacția la stresul continuu pot cauza multe boli pe care medicina le tratează, dar a căror origine nu este cunoscută încă (sclerodermia, tulburările reumatice, tulburările inflamatorii ale intestinului, diabet, scleroză multiplă).” – Noel B. Hershfield, prof. de psihologie clinică la University of Calgary.
  • Aparatul endocrin sau hormonal este o parte a sistemului de răspuns al întregului organism.
  • Mulți dintre noi trăiesc dacă nu singuri, atunci în relații nepotrivite din punct de vedere emoțional, care nu le recunosc și nu le îndeplinesc nevoile de bază.
  • Izolarea și stresul afectează chiar și persoanele care cred că viețile lor sunt satisfăcătoare.
  • Cum poate stresul să se transforme în boală? Stresul este o cascadă de răspunsuri fizice și biochimice la stimuli emoționali puternici.
  • Din punct de vedere fiziologic, emoțiile sunt descărcări electrice, chimice și hormonale ale sistemului nervos uman.
  • Emoțiile influențează – și sunt influențate – de funcționarea principalelor organe, de integritatea sistemelor noastre de apărare și de funcționarea numeroaselor substanțe biologice care contribuie prin circulația lor la reglarea stării fizice a organismului.
  • Când emoțiile sunt reprimate, această inhibare dezarmează apărarea organismului împotriva bolii.
  • Reprimarea – disocierea emoțiilor de conștiință și trimiterea lor în sfera inconștientă – dezorganizează și derutează sistemele noastre fiziologice de apărare. Mijloacele de apărare nu mai funcționează normal, devenind mai degrabă distrugătoarele sănătății, decât protectoarele sale.
  • În perioade importante ale vieții, aproape niciunul dintre pacienții lui Gabor Mate cu boli grave nu învățase să spună nu. Personalitățile și experiențele pacienților erau diferite, dar reprimarea emoțională era un factor mereu prezent.
  • Chiar dacă toți ne îngrozim să fim învinuiți, ne dorim să fim mai responsabili – adică să avem capacitatea să răspundem prin conștientizarea circumstanțelor din viețile noastre, în loc să reacționăm pur și simplu.
  • Legăturile dintre minte și corp trebuie văzute nu numai pentru înțelegerea bolilor, ci și pentru înțelegerea sănătății.
  • Dacă există o legătură între emoții și fiziologie, să nu informezi oamenii despre asta îi va priva de o unealtă puternică în procesul de vindecare.
  • G.M.: ”Am aflat de mic că trebuia să muncesc pentru atenție, că trebuia să nu o împovărez pe mama și că neliniștea și durerea mea nu puteau fi decât reprimate.”
  • În interacțiunile sănătoase mamă-copil, mama este capabilă să ofere hrana fără ca bebelușul să depună vreun efort pentru ce primește.
  • Dinamica reprimării funcționează în noi toți. Negăm sinele și ne trădăm într-o măsură sau alta, cel mai adesea în moduri de care nu suntem conștienți.
  • Rușinea este cea mai profundă dintre ”emoțiile negative”, un sentiment pe care l-am evita cu orice preț.
  • Teama noastră de rușine ne subminează capacitatea de a vedea realitatea.

(Rezumat din cartea Când corpul spune nu – Gabor Maté)