COMPETENȚA EMOȚIONALĂ LA COPII

În acest articol am extras câteva idei din cartea lui Gabor Maté despre relația dintre emoțiile noastre și corp și despre importanța dezvoltării competenței emoționale la copii, aceasta fiind modalitatea cea mai eficientă de a preveni diferite boli cornice produse de stres la vârsta adultă.

• Înțelegerea echilibrului complicat al relațiilor dintre dinamica noastră psihică, mediul emoțional și fiziologie este crucială pentru starea noastră de bine.
• Impactul fiziologic al emoțiilor este încă departe de a fi apreciat deplin. Abordarea medicală a sănătății și a bolilor continuă să presupună că mintea și corpul pot fi separate unul de celălalt și de mediul în care există.
• Gândirea medicală asociază stresul cu evenimente extreme de tulburătoare, dar izolate, care pot fi surse puternice de stres (șomaj, destrămarea căsătoriei, decesul unei persoane dragi).
• Tensiunile cornice din viața de zi cu zi sunt însă mai insidioase și mai dăunătoare în consecințele lor biologice pe termen lung.
• Stresul generat intern își face simțite efectele fără a da în niciun fel impresia că este ieșit din comun.
• Pentru cei obișnuiți cu niveluri ridicate de stres încă din copilărie, absența stresului este cea care creează neliniște, evocând plictiseala și un sentiment de lipsă de sens; oamenii devin dependenți de proprii hormoni de stres, adrenalină și cortizol. Pentru aceste persoane stresul se consideră de dorit, în timp ce absența lui se dorește evitată.
• Stresul este o serie măsurabilă de evenimente fiziologice ale organismului, care implică creierul, aparatul hormonal, sistemul imunitar și multe alte organe. Oamenii pot fi stresați fără să sesizeze prezența stresului.
• Stresul constă în modificările interne – vizibile sau nu – care apar atunci când organismul percepe o amenițare la adresa existenței sau a stării de bine. Deși tensiunea nervoasă este o componentă a stresului, cineva poate fi stresat fără să simtă tensiune. Pe de altă parte, este posibil să simți tensiune fără să activezi mecanismul fiziologic al stresului.
• Stresul excesiv apare atunci când cererile adresate unui organism depășesc capacitățile rezonabile ale organismului respectiv de a le îndeplini.
• Răspunsul la stres poate fi declanșat fie prin deteriorări fizice, fie prin imperfecțiuni sau vătămare. El poate fi declanșat și de traume emoționale sau doar de amenințarea unor astfel de traume, chiar dacă numai imaginare.
• Reacțiile la stresul fiziologic sunt declanșate atunci când amenințarea este în afara conștientizării sau chiar atunci când persoana respectivă crede ca este stresată într-un mod ”bun”.
• Definiția unui factor de stres depinde de sistemul de procesare care îi atribuie semnificația. Șocul unui cutremur este o emnințare directă la adresa multor organisme, totuși nu și pentru o bacterie.
• Pierderea locului de muncă este mai stresantă pentru un salariat a cărui familie trăiește de la o lună la alta, decât pentru un director care primește o strângere de mână calduroasă.
• Alți factori importanți: personalitatea și starea psihică ale unei persoane asupra căreia acționează un factor de stres. Directorul, care este asigurat financiar la încetarea contractului, poate totuși să treacă prin stres sever dacă stima de sine și scopul său au fost complet legate de poziția din companie, în comparație cu un coleg care pune mai mult preț pe viața de famillie, interese sociale sau preocupări spirituale. Pierderea locului de muncă poate fi percepută ca o amenințare majoră pentru unul sau ca o oportunitate pentru altul.
• Ceea ce definește stresul pentru fiecare dintre noi este o chestiune de dispoziție personală și de istorie personal.
• Literatura de specialitate a identificat 3 factori care conduc în mod universal la stres: incertitudinea, lipsa de informații și pierderea controlului. Toate sunt prezente în viața unei persoane cu boli cornice.
• Stresul acut reprezintă reacția imediată și pe termen scurt a organismului la amenințare.
• Stresul cronic înseamnă activarea mecanismelor de stres pe lungi perioade în care o persoană este expusă la factori de stres de care nu poate scăpa, fie pentru că nu îi recunoaște, fie pentru că nu are niciun control asupra lor.
• Descărcările sistemului nervos, producția hormonală și modificările imunitare constituie reacții de luptă-sau-fugi care ne ajută să supraviețuim pericolului imediat. Reacțiile de stres, declanșate cronic și fără rezoluție, produc pagube și chiar daune permanente. Nivelurile ridicate de cortizol cronic distrug țesutul. Nivelurile ridicate cronic de adrenalină cresc tensiunea arterial și afectează inima.
• Reacția luptă-sau-fugi a fost indispensabilă într-o epocă în care ființele umane înfruntau prădătorii și alte pericole. În societatea civilizată această reacție se declanșează în situații în care nu este nici necesară, nici utilă. Mecanismele de stres fiziologic ale organismului sunt adesea declanșate necorespunzător, ducând la apariția bolilor.
• Reacția luptă-sau-fugi există astăzi pentru același scop inițial: pentru a ne permite să supraviețuim. Am pierdut însă legătura cu instinctele concepute să fie sistemul nostru de avertizare. Corpul alcătuiește un răspuns la stres, dar mintea nu recunoaște amenințarea.
• Factorii de stres din viața majorității oamenilor de astăzi sunt emoționali. Cu cât dezvoltarea economică este mai mare, se pare, cu atât suntem mai imuni la realitățile noastre emoționale. Nu mai simțim ce se întâmplă în organismele noastre și nu putem acționa pentru autoconservare.
• Fiziologia stresului ne macină organismele nu pentru că și-a depășit utilitatea, ci pentru că s-ar putea să nu mai avem competența să îi recunoaștem semnalele.
• Un copil ai cărui părinți pedepsesc sau inhibă efortul emotional va fi condiționat să răspundă prin reprimarea unor emoții similare în viitor. Izolarea sinelui servește la prevenirea rușinii și a respingerii. Competența emoțională va fi compromisă. Individul nu va sti in viitor cum să se descurce eficient cu sentimentele și dorințele implicate. Rezultatul va fi un fel de neputință.
• Neputința, reală sau precepută, este un factor puternic de declanșare a răspunsurilor biologice la stres. Neputința învățată este o stare psihică în care subiecții nu se eliberează din situații stresante, chiar dacă au posibilitatea fizică să facă acest lucru.
• Exemplu de neajutorare învățată: cineva blocat într-o relație disfuncțională sau chiar abuzivă, într-o slujbă stresantă sau într-un stil de viață care îl privează de libertatea adevărată.
• Autoreglarea  ”presupune împlinirea competenței emoționale, care este definită ca puterea de a trata în mod adecvat și satisfăcător propriile sentimente și dorințe” (Ross Buck).
• Competența emoțională presupune capacități care adesea lipsesc în societatea noastră, unde copiii aud adesea ”nu mai fi atât de emotiv” și ”nu fi atât de sensibil” și unde rațiunea este considerată, în general, antiteza preferată a emoției.
• Competența emoțională necesită:
  • Capacitatea de a ne simți emoțiile, astfel încât să fim conștienți când ne confruntăm cu stresul;
  • Capacitatea de a ne exprima sentimentele în mod eficient, de a ne afirma nevoile și de a menține integritatea granițelor emoționale;
  • Posibilitatea de a distinge între reacțiile psihice relevante pentru situația actuală și reziduurile din trecut; ceea ce ne dorim și cererea din partea lumii trebuie să fie în conformitate cu nevoile noastre actuale, nu cu nevoile inconștiente, nesatisfăcute din copilărie;
  • Conștientizarea acestor nevoi reale care necesită satisfacție, mai degrabă decât reprimarea, în scopul obținerii acceptării sau aprobării altora.
• Stresul apare în absența acestor criterii și întrerupe homeostaza. Perturbarea cronică duce la o stare de sănătate precară.
• Competența emoțională este ceea ce trebuie să dezvoltăm dacă dorim să ne protejăm de stresul ascuns care creează un risc pentru sănătate și ceea ce trebuie să recâștigăm dacă vrem să ne vindecăm.
• Trebuie să încurajăm competența emoțională a copiilor noștri, fiindcă este cea mai bună prevenție.
  • (Rezumat din cartea Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns – Gabor Maté)