Job după concediul de creștere a copilului?

Am trecut de două ori prin acest proces complex: întoarcerea la muncă după încetarea concediului de creștere a copilului.

Am avut două experiențe total opuse. Prima dată întoarcerea a fost foarte lină: work from home pentru 1 an, cu deplasări regulate la birou, până când copilul a făcut 2 ani. Asta era acum 7 ani. Știu, am avut noroc de un super șef și nici nu lucram într-o multinațională. Dar era o firmă spaniolă de consultanță interesată să își sprijine angajații.

A doua oară nu a mai fost cu noroc. Eram în trimestrul 3 de sarcină când firma a intrat în insolvență și a închis biroul de la București. A fost mult mai provocator să reintru pe piața muncii după 2 ani de concediu. Dar nu a fost imposibil.

De fiecare dată am avut multe neliniști, nelămuriri, nu eram sigură ca am luat decizia bună, nici măcar nu știam care este decizia bună. Mi-ar fi trebuit un consilier în carieră, dar nu știam nici de existența acestei ocupații la acel moment. Recunosc că multe dintre aceste întrebări încă mi le pun și îmi actualizez periodic răspunsurile în contextul actual al pandemiei.

Pentru că știu foarte bine ce înseamnă această perioadă și văd în grupurile de mămici aproape zilnic cel puțin câte o postare pe acest subiect, m-am gândit să vă vin în ajutor cu câteva sfaturi pentru a lua o decizie și pentru a vă adapta mai ușor.

  1. Setați-vă obiective foarte clare. Luați-vă ceva timp de gândire înainte de întoarcerea la muncă și încercați să aflați răspunsul la următoarele întrebări. Dacă răspundeți sincer la aceste întrebări veți ști ce aveți de făcut mai departe. Dacă sunteți sincere cu voi, sunteți sincere și cu familia voastră, și cu angajatorul (în caz că decideți să reveniți la muncă) ceea ce deja simplifică mult lucrurile.
    • Care sunt obiectivele voastre imediate după întoarcerea la muncă?
    • Pe termen lung, ce vă doriți atât în plan profesional, cât și în plan personal?
    • Vă doriți să vă întoarceți la locul de muncă anterior? Sau doriți să vă axați mai mult pe familie, iar cariera să fie pe planul doi pentru o perioadă?
    • Cum nici familia, nici jobul nu se exclud reciproc, doriți să găsiți o cale să îmbinați cât se poate de armonios cele două arii în viața voastră?
  2. Planificați-vă foarte bine timpul de lucru de la birou. În caz că decideți să reveniți la muncă, planificați-vă foarte bine timpul la muncă. Încercați să vă implicați doar în acele activități, proiecte care au legătură cu obiectivele voastre și nu vă asumați mai multe sarcini decât puteți duce în programul normal de lucru. Asta ar însemna să luați din timpul petrecut cu copilul și cu familia. Discutați aceste aspecte cu colegii și cu superiorii. Eu am mare încredere în mame. Mi se pare că sunt cel mai bine planificate și organizate ființe. Mereu am susținut că dacă aș fi în poziția de angajator sau recrutor aș angaja cu precădere mame. Cine știe mai bine decât noi să planifice fiecare minut din cele 24 de ore ale unei zile ca să poată duce toate treburile la capăt?
  3. Comunicați, comunicați, comunicați! Discutați tot timpul cu colegii și cu superiorii voștri. Cereți ajutor colegilor când aveți nevoie. Foarte important este și să discutați cât de des puteți cu partenerul vostru despre provocările de la muncă, îngrijorările voastre și planurile de viitor. Împărțiți sarcinile casnice cu el astfel încât să puteți păstra un echilibru în viața familiei. Și petreceți cât mai mult timp cu copilul după serviciu.
  4. Fiți flexibile, adaptați-vă permanent. Asta nu cred că este greu de îndeplinit. Dacă sunteți mama a cel puțin unui copil, atunci deja sunteți cea mai flexibilă persoană din lume, nu? Nu aveți cum să știți cum este să jonglați între job și familie înainte să începeți efectiv munca, dar fiți pregătite pentru schimbarea planurilor și obiectivelor. Este posibil să meargă totul foarte bine, dar este posibil să trebuiască să faceți unele schimbări. Poate veți avea nopți nedormite din cauza copilului sau zile în care nu veți putea lucra nici măcar de acasă pentru că veți avea grijă de copil. Nu lăsați aceste lucruri să vă afecteze! Gândiți-vă că faceți tot ce puteți!
  5. Organizați-vă foarte bine treburile casnice. Dacă nu aveți ajutorul unei bone, menajere sau al unei bunici, și cele mai multe nu avem asemenea noroc, investiți atunci în electrocasnice care vă simplifică activitățile și vă ajută să câștigați timp. Stabiliți zile de curățenie, cumpărături și gătit și împărțiți sarcinile cu partenerul.
  6. Nu uitați de persoana voastră. Cea mai mare greșeală pe care o facem cele mai multe dintre noi este că ne dedicăm total familiei și jobului și uităm de existența noastră. Păstrați puțin timp și pentru voi. Investiți în dezvoltarea voastră personală, faceți un curs la care visați, cumpărați-vă din când în când ceva care vă bucură. Deși desuetă, afirmația ”Dacă mama este fericită, familia este fericită!” este foarte adevărată.

Orice decizie ați lua, să dedicați mai mult timp familiei sau să vă întoarceți la muncă, este decizia voastră și nu trebuie să vă îndoiți de ea.  

Ar mai fi multe de spus pe această temă complexă, mai ales în contextul pandemiei care aduce cu sine noi provocări pentru noi, mamele. Vă aștept să discutăm mai mult în comentarii sau în ședințe individuale de consiliere în carieră.