Mindfulness

Astăzi vreau să vă vorbesc despre Mindfulness care poate devein o super-putere a asistenților sociali.

Cu toții am tot auzit vehiculat acest termen, fie că era vorba despre parenting sau despre dezvoltare personală.

Trebuie să fii mindfull….

Dar ce înseamnă? Cea mai apropiată traducere în limba română este “Atenție conștientă”. Totuși este mai mult decât atât. “Mindfulness reprezintă conștientizarea care derivă dintr-o atenție intenționată și nediscriminatorie, îndreptată asupra clipei prezente” spune pionierul educației mindfulness, Jon Kabat-Zinn, în cartea Mindfulness pentru părinți.

Mindfulness și meditația sunt recunoscute deja ca modalități eficiente de a depăși perioadele de stres, de bourn-out pentru că duc la o stare de calm și de control al minții.

Și care este legătura cu asistența socială, vă întrebați?

Cercetările au demonstrat că există o legătură strânsă între mindfulness și creativitate. Asistenții sociali sunt inovatori și creativi în fiecare zi prin soluțiile pe care le găsesc pentru beneficiarii lor. Învățând să fii prezent și ancorat în realitatea beneficiarului tău te ajută să găsești soluții creative la problemele acestuia.

Mindfulness înseamnă să nu analizezi mai mult decât trebuie situațiile, să nu emiți judecăți sau să faci categorisiri bazat pe experiențele tale anterioare. Înseamnă pur și simplu să fii prezent, să îți controlezi mintea.

Vă las și un filmuleț animat ☺ ca să înțelegeți mai bine acest concept.

Pe internet găsiți o mulțime de material pe această temă, inclusive în română. În limba engleză veți găsi și articole despre mindfulness în asistență socială. De exemplu acesta.