Cum ne păstrăm echilibrul într-o lume care nu se mai liniștește?

În ultimii ani, parcă am trăit cu sufletul strâns. A fost pandemia. A venit războiul din Ucraina. Au urmat scumpirile, taxele mai mari, creșterea TVA-ului. Acum apar noi tensiuni internaționale, noi conflicte, noi vești care ne fac să ne întrebăm, din nou: „Ce va mai urma?”

Și chiar dacă, la prima vedere, unele lucruri par departe de noi, adevărul este că ajung să ne atingă pe toți. Fie că mergem cu bicicleta, cu mașina, cu trenul sau pe jos, creșterea prețului la petrol, nesiguranța economică și tensiunile globale se simt în viața de zi cu zi. În facturi, în cumpărături, în planurile pe care le amânăm, în grija pe care o purtăm în tăcere.

În doar câțiva ani, am trecut prin schimbări sociale, economice, politice și de securitate, una după alta. Parcă nici nu apucăm să ne așezăm emoțional într-o realitate, că suntem nevoiți să ne adaptăm la alta. Nu închidem bine un capitol, că deja începe următorul. Iar această stare de alertă continuă ne consumă mai mult decât ne dăm voie să recunoaștem.

Pentru că da, toate aceste schimbări de la nivel mare ajung în viața fiecăruia dintre noi. Nu poți spune sincer că „nu te afectează”. Te afectează poate în felul în care dormi. În felul în care îți faci calculele de la o lună la alta. În gândurile pe care le ai despre viitorul copiilor tăi. În teama că ai muncit mult pentru o stabilitate care pare tot mai fragilă.

Puterea de cumpărare a scăzut. Vedem tot mai multe concedieri. Antreprenorii mici și liber-profesioniștii simt tot mai apăsat nesiguranța. Iar dincolo de aceste realități concrete, rămâne o întrebare importantă: ce facem cu sănătatea noastră mintală?

Ce facem cu stresul acesta continuu, cu oboseala psihică, cu sentimentul că trebuie mereu să fim puternici, adaptați, lucizi, pregătiți pentru orice? Ce facem cu anxietatea care apare când deschidem știrile? Cu frica aceea tăcută care ne însoțește când ne gândim la ziua de mâine?

Cred că primul pas este să recunoaștem că este greu. Că nu suntem slabi dacă ne simțim obosiți, iritați, triști sau copleșiți. Că reacțiile noastre emoționale nu sunt exagerări, ci răspunsuri firești la o perioadă încărcată de instabilitate. Trăim de ani buni într-un context în care corpul și mintea noastră primesc constant semnale de pericol, nesiguranță și schimbare. E firesc să resimțim asta.

Uneori mă gândesc și eu că cei mai frumoși, mai liniștiți și mai prosperi ani au rămas undeva în urmă. Dar aleg să păstrez speranța că nu este sfârșitul poveștii bune. Că vor reveni și vremuri mai blânde. Că ai noștri copii vor prinde perioade de pace, de siguranță, de dezvoltare firească. Perioade în care să poată crește fără atâta teamă în jur.

Îmi amintesc de anii de după 2008, când pentru mulți dintre noi părea atât de simplu să pleci într-un city break în Europa. Prieteni de-ai mei mergeau aproape lunar. Era firesc să pleci vineri și să te întorci luni, ca și cum ai fi făcut o navetă scurtă spre ceva frumos și accesibil. Astăzi, lucrurile nu mai par atât de simple. Nu doar din punct de vedere financiar, ci și emoțional. Te întrebi mai des dacă e sigur. Dacă e înțelept. Dacă mai poți face planuri cu adevărat, pe termen scurt sau mediu, fără să simți că totul se poate schimba peste noapte.

Unii spun: „Nu mai citi presa. Nu te mai uita la televizor.” Știu că pentru unii funcționează să se protejeze astfel. Pentru mine nu este o soluție. Nu pot trăi într-o bulă, prefăcându-mă că lumea de afară nu există. Simt nevoia să știu ce se întâmplă, să citesc, să înțeleg, să urmăresc opinii și analize. Pentru mine, informarea nu înseamnă panică, ci o formă de orientare. O ancoră. Un mod de a simți că, chiar dacă nu controlez totul, măcar înțeleg mai bine contextul.

Cred, totuși, că este important cum ne informăm. Să nu stăm conectați permanent la fluxul de știri. Să alegem surse serioase. Să ne dăm voie să facem pauze. Să nu confundăm vigilența cu suprasolicitarea. Pentru că și mintea are nevoie de igienă, la fel cum are nevoie corpul de odihnă.

Pe mine mă ajută mult și faptul că am plecat din București. Pentru mine, acolo stresul era amplificat de ritmul orașului: traficul, aglomerația, graba, oamenii tensionați, obosiți, nervoși. Toată această energie apăsătoare se aduna în mine fără să-mi dau seama.

Aici, unde ne-am mutat, viața are mai mult loc de respirat. Stăm mai mult afară. Suntem mai aproape de natură. Petrecem mai mult timp cu copiii. Vorbim cu ei destul de mult despre război, despre economie, despre schimbările din lume, dar încercăm să le explicăm totul pe înțelesul lor, fără să le transferăm toată spaima noastră. Cred că și copiii au nevoie de adevăr, dar de un adevăr spus cu grijă, cu blândețe, cu sentimentul că sunt în siguranță lângă noi.

Un alt lucru care ne ajută mult este sportul. Toți patru facem mișcare și, pentru mine, asta este o bucurie reală. Nu am fost dintotdeauna familia aceea „sportivă”, dar în ultimul an am descoperit cât de mult contează pentru echilibrul psihic. Mișcarea nu rezolvă crizele lumii, dar ne ajută să ne reglăm emoțiile, să eliberăm tensiunea, să ne întoarcem puțin în corp atunci când mintea fuge în toate direcțiile.

În perioade ca aceasta, cred că avem nevoie mai mult ca oricând de gesturi mici, dar constante, de grijă față de noi: mai mult somn, mai puțină suprainformare, mai multă natură, mai multă mișcare, conversații reale cu oamenii apropiați, mai puțină presiune de a fi mereu „bine”. Avem nevoie să ne ascultăm, să ne validăm emoțiile și să ne amintim că a cere sprijin nu este un semn de slăbiciune. Este, uneori, cea mai sănătoasă formă de putere.

Poate că nu putem opri războaiele, nici scumpirile, nici marile schimbări ale lumii. Dar putem încerca să nu ne pierdem pe noi în mijlocul lor. Putem avea grijă de mintea noastră, de relațiile noastre, de copiii noștri, de ritmul nostru interior. Putem învăța să rămânem ancorați, chiar și atunci când lumea pare tot mai nesigură.

Voi cum vă protejați echilibrul emoțional în perioada aceasta? Ce vă ajută să mergeți mai departe? Simțiți că schimbările din lume vă afectează mai mult decât înainte?

Sursa foto: https://unsplash.com