Sindromul impostorului

In ultima vreme am participat la webinarii organizate de diverse entitati in domeniul asistentei sociale.

Am observat ca sunt colegi de-ai nostri care au facut lucruri cu adevarat remarcabile si inovatoare in domeniul lor de activitate in perioada starii de urgenta, lucruri care ar putea fi exemple de bune practici si pentru alti colegi din tara.

Interesant a fost ca niciun coleg nu a crezut ca ce a facut el este ceva deosbit, ca ar putea interesa pe altcineva sau ca ar avea vreun merit in ceea ce au facut. Au considerat ca au facut lucrurile in acel fel… doar pentru ca sunt asistenti sociali… si asa trebuie sa faca, mai ales in acel context dificil.

Sunt sigura ca multi dintre colegii nostri ar avea experiente grozave de povestit si bune practici de impartasit, nu doar din starea de urgenta, ci in general, din cariera lor, dar au aceleasi credinte privind meritul personal pentru acele reusite.

Situatiile acestea m-au dus cu gandul la sindromul impostorului, sindrom ce se remarca in profesiile subreprezentate.

Sindromul impostorului se refera la faptul ca unii oameni, in special cei care chiar sunt foarte buni in ceea ce fac, cred despre ei insisi ca sunt incompetenti, ca nu merita succesul pe care l-au obtinut, in ciuda dovezilor si realizarilor pe care le au. Se percep ca fiind niste oameni falsi si prefacuti, ca si cum i-ar fi pacalit pe altii sa ii considere inteligenti, capabili sau demni de admirat, asteptandu-se sa fie „deconspirati” cat de curand, fapt ce le cauzeaza mult stres, anxietate si indoieli de sine.

Pe net sunt multe materiale despre acest subiect daca vreti sa aprofundati. Aici este un link catre un filmulet TED subtitrat in limba romana.

Va doresc sa va recunoasteti meritele personale in tot ceea ce faceti si sa va priviti la adevarata valoare ca oameni si ca profesionisti!