STRESUL ȘI SCLEROZA MULTIPLĂ

În acest articol am extras idei despre relația dintre stres, incapacitatea de a avea granițe personale în relația cu alții și scleroza multiplă. Pentru mai multe detalii și pentru a afla experiențele unor pacienți vă recomand să citiți Capitolul 2 al cărții Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns de Gabor Maté.

• Scleroza multiplă este cea mai întâlnită dintre așa-numitele boli demielinizante care afectează funcționarea celulelor în sistemul nervos central. Simptomele depind de locul în care apar inflamația și cicatricele. Principalele zone atacate sunt de obicei măduva spinării, trunchiul cerebral și nervul optic. Surmenajul este un simptom obișnuit, o senzație de epuizare copleșitoare, mult mai mare decât oboseala.
• Ideea că stresul psihic crește riscul de scleroză multiplă nu este nouă. Neurologul francez Jean-Martin Charcot relata într-o prelegere din 1868 că pacienții leagă ”problemele sau mâhnirea îndelungată” de apariția simptomelor.
• Implicarea excesivă a unui părinte, lipsa independenței psihologice, o nevoie copleșitoare de dragoste și afecțiune și incapacitatea de a simți sau de a exprima furia au fost identificate de mult timp de către observatorii medicali ca factori posibili pentru dezvoltarea naturală a bolii.
• Un studiu din 1958 arăta că, în aproape 90% din cazuri, ”înainte ca simptomele să fie declanșate, pacienții au avut parte de evenimente de viață traumatizante, care le-au amenințat sistemul de apărare”.
• Autorii unui studiu din 1969 efectuat pe 32 de pacienți din Israel si Statele Unite scriau: ”Caracteristica pe care o au în comun acești oameni este conștientizarea treptată a incapacității de a face față unei situații dificile, astfel apărând sentimente de inadecvare sau eșec”.
• Natura factorului de stres care declanșează scleroza multiplă variază considerabil: moartea sau îmbolnăvirea celor dragi, amenințare bruscă de pierdere a mijloacelor de trai sau un eveniment familial care a cauzat o schimbare permanentă în viața unei persoane și a solicitat flexibilitate sau o adaptare peste capacitatea ei de procesare.
• Conflictul conjugal prelungit a fost și el o sursă de stres, o alta fiind responsabilitatea prea mare la locul de muncă.
• Lois, pacientă a doctorului Gabor Maté diagnosticată cu scleroză multiplă, spune că o nevoie disperată de aprobare o caracterizase mai devreme în viață, în special în relația cu mama ei. Ea povestește despre controlul permanent pe care mama îl avea în viața ei, spunându-i de la început ce să facă, ce să poarte și cum să își decoreze camera. ”Eram fetița prea bună ca să fie adevărat. Asta înseamnă să îți subjugi dorințele sau nevoile pentru a obține aprobarea cuiva. Am încercat întotdeauna să fiu cine și-au dori părinții mei să fiu”.
• Estomparea limitelor psihice în copilărie devine o sursă semnificativă de stres fiziologic pentru adulți. Există efecte negative permanente asupra sistemelor hormonal și imunitar ale organismului, deoarece persoanele cu granițe personale aproape inexistente trăiesc sub un mare stres. Este o parte permanentă a experienței lor zilnice, care trebuie depășită de alții. Cu toate acestea, este o realitate pe care au învățat să o excludă din conștiință.
• Problema fundamentală nu este stresul extern, cum ar fi evenimentele de viață citate de studii, ci o neputință condiționată de mediu care nu permite niciunul dintre răspunsurile normale de tipul luptă-sau-fugi.
• Stresul intern rezultat este reprimat și, prin urmare, invizibil. În cele din urmă, să ai nevoi neîmplinite sau să fii silit să împlinești nevoile altora nu ți se mai pare stresant. Ți se pare normal. Te dezarmează.

(Rezumat din cartea Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns – Gabor Maté)